Īn componenţa apei intră:
- Ioni de clor combinati cu calciu, magneziu sau sodiu (īntre 10 şi 100 mg / l) - o concentraţie ridicată determină o apă cu gust neplacut, sălciu, care corodeaza tevile.
- Potasiu - un surplus de potasiu poate avea efecte laxative.
- Fier şi mangan - concentratii mai mari de 0,3 mg/l respectiv 0,05 duc la un gust metalic, dar fără efecte negative.
- Fluoruri - īn concentratii mai mari de 1,0 mg/l, reduc riscul aparitiei de carii, dar la concentratii peste 1,5 mg/l apare pătarea (fluorurarea) dinţilor.
- Nitraţi - un nivel mai mare de 10 mg / l poate duce la apariţia metemoglobinemiei (cianoza sugarilor sau boala copilului albastru), nu există efecte adverse pentru adulţi.
- Sulfaţi de magneziu şi sodiu - īn concentraţii mai mari 250 mg / l afectează gustul apei şi pot avea efect laxativ.
Apa dură, conţine un procent ridicat de săruri de calciu şi magneziu. Aceasta nu este bună de băut, are un gust neplăcut, nu face spumă cu săpunul, īngălbeneşte ţesăturile şi nu fierbe bine legumele. Īn urma fierberii, depune pe marginile vaselor o crusta aderentă, care micşorează transmisia căldurii şi determină o creştere a consumului de combustibil.
Pentru a fi bună de băut, o apă trebuie sa īndeplinească următoarele condiţii:
- să fie limpede, incoloră şi inodoră,
- să conţină aer dizolvat şi cantităţi mici de săruri, până la o concentratie de 0,5% NaCl şi NaHCO3, circa 600 mg / l;
- să aibă o temperatură īntre 8 şi 12 °C;
- să nu conţină organisme animale şi vegetale;
- să nu conţină bacterii patogene.